Bijuterii și pietre semiprețioase de 500 de ani furate dintr-un muzeu din Londra

Muzeul și-a concediat un angajat după descoperirea furtului

British Museum din Londra anunţă că a concediat un angajat şi a sesizat poliţia după ce şi-a dat seama că piese din colecţia sa – în principal bijuterii şi pietre semipreţioase, unele datând din secolul al XV-lea î.e.n., au fost furate, potrivit ziare.com.

Administratorii British Museum au fost ”deosebit de îngrijoraţi când au aflat, anul acesta, că obiecte din colecţia sa au fost furate”, a anunţat într-un comunicat preşedintele muzeului – în ale cărui colecţii se află Piatra din Rosetta şi sculpturi de marmură din Pantheon (Elgin Marbles) – George Osborne

. El dă asigurări că prioritatea este ”găsirea pieselor furate” şi că s-au luat ”măsuri decisive”. ”Noi am sesizat poliţia, am impus măsuri de urgenţă în vederea consolidării securităţii, am lansat o anchetă independentă cu privire la ceea ce s-a întâmplat şi cu privire la concluziile de tras şi am folosit toate puterile disciplinare de care dispunem cu privire la persoana pe care o considerăm responsabilă”, anunţă preşedintele British Museum.

Majoritatea obiectelor care ”au dispărut, au fost furate sau avariate” sunt ”piese mici”, păstrate în rezervă, care nu au fost expuse publicului recent şi care servesc ”mai ales în scopuri de cercetare”. ”Asta include bijuterii de aur, pietre semipreţioase sau sticlărie datând din secolul al XV-lea î.e.n.”, precizează muzeul. ”Acesta este un incident foarte neobişnuit”, subliniază directorul muzeului, Hartwig Fischer. ”Muzeul îşi cere scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, dar i-am pus capăt”, dă el asigurări. Bătrân ucis de câinele din curtea casei