Cincizeci de cetăţeni străini au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră arădeni ascunşi în două mijloace de transport, în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară, potrivit g4media.ro.
Poliţia de Frontieră a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc şi un ceh
Ei erau aflaţi la volanul unor autoutilitare şi microbuze înmatriculate în Turcia şi Cehia. “Unul dintre şoferi transporta baterii auto pentru o societate comercială din Austria, iar celălalt se deplasa fără încărcătură către un stat din vestul Europei. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 50 de cetăţeni străini”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, India, Siria şi Bangladesh, unii dintre aceştia intraţi legal în ţara noastră în baza documentelor personale, alţii fiind solicitanţi de azil. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi.