Un bărbat aflat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri de mare risc a fost prins de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)- Serviciul Teritorial Cluj că a vândut o cantitate însemnată de droguri şi în perioada în care s-a aflat sub măsura preventivă, potrivit digi24.ro.
La data de 05.09.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive şi evadare.
„S-a reţinut că, în perioada iunie-august 2023, inculpatul, aflat în stare de arest la domiciliu fiind trimis în judecată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, a deţinut şi comercializat, cantitatea de aproximativ 200 grame drog de mare risc (3-CMC) şi a efectuat operaţiuni de stocare-depozitare, manipulare şi distribuire a unei cantităţii de 385 de grame substanţă psihoactivă (2 MMC)”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de DIICOT.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul, a încălcat în mod repetat, obligaţiile impuse de măsura arestului la domiciliu, părăsind localitatea.
„În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj. acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul DIICOT. Casa de vacanţă din Crişan a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea, incendiată