Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

În timp ce guvernul PNL e ocupat cu găsirea soluțiilor pentru depășirea crizelor care ne-au lovit din toate direcțiile, PSD își face la rându-i de treabă, născocind moțiuni de cenzură. Dacă până de deunăzi era la modă să-l displaci pe ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, iată că acum, cei de la PSD și-au orientat privirile spre ministrul de Interne, al Sănătății și al Educației.

Ca cetățean al acestei țări, mă „bucur” nespus atunci când văd atâta stabilitate în țara asta. Politica românească se tranformă încet dar sigur într-un meci de box fără reguli. Cum încearcă adversarul să se ridice, cum îi mai aplici un pumn de moțiuni peste față!

PSD vrea moțiune de cenzură, dar nu acum, ci după starea de alertă

”O să fie 3 moțiuni în plus, față de cea pe agricultură și muncă: pe Sănătate, Interne și Educație. Îi tragem de mânecă pe guvernanți. Nu ne-au ascultat nicio secundă, au venit constat cu atacuri, atât din guvern, cât și de la președinte, cu menționarea cuvântului PSD mai des decât economie.

Vom depune o moțiune de cenzură, dar nu o depunem cât timp e starea de alertă. Dar, dacă lucrurile vor merge din ce în ce mai prost, cum se dovedește a fi, probabil că o să o depunem, vom discuta și cu forțe politice din Parlament, noi fiind minoritari. ”, a declarat Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.

Citește și: Nelu Tătaru, despre consecințele vidului legislativ

#News