O sută de migranţi din ţări precum Siria, Turcia, Irak, Bangladesh, Nepal, Pakistan şi Etiopia care au intrat legal în România, dar care au vrut să iasă ilegal din ţara noastră, au fost găsiţi ascunşi printre plăci de gresie, piese auto sau alte mărfuri, în mai multe TIR-uri şi o autoutilitară sau când încercau să treacă frontiera pe jos, potrivit ziare.com.
Un cetăţean sârb a fost arestat preventiv pentru trafic de migranţi.
”În data de 20.09.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, pentru un cetăţean sârb în vârstă de 46 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în Germania şi ar transporta, conform documentelor, canturi de plastic cu destinaţia Germania. Acţionând în baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, 25 de cetăţeni străini”, a transmis Poliţia de Frontieră. Migranţii proveneau din Pakistan, India şi Vietnam şi aveau vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani. Migranţii sunt acum cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul, cetăţean sârb, este cercetat pentru trafic de migranţi, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Timiş. Accident rutier grav în Gorj, soldat cu un mort și doi răniți