Meta ia în considerare posibilitatea de a oferi europenilor abonamente plătite pentru a utiliza Instagram şi Facebook fără publicitate şi a respecta astfel legislaţia europeană privind datele personale şi publicitatea direcţionată, potrivit unei surse apropiate. Meta lucrează la mai multe formule, potrivit stiripesurse.ro.
Abonaţii ar putea plăti în jur de 10 euro pe lună pentru contul lor de Instagram sau Facebook de pe computer şi 13 euro pentru aplicaţiile mobile de pe smartphone-uri.
Fiecare cont suplimentar ar adăuga aproximativ 6 euro la factura lunară. Utilizatorii care nu sunt de acord ca grupul american să le colecteze datele cu caracter personal în scopuri de direcţionare a publicităţii ar păstra accesul la platforme, contra cost. Uniunea Europeană (UE) luptă de mai mulţi ani împotriva urmăririi utilizatorilor de internet fără consimţământul acestora, mai întâi prin Regulamentul european privind protecţia datelor (EDPR) din 2016, apoi prin Regulamentul privind pieţele digitale (DMA), care a intrat în vigoare în această vară. Platformele digitale în cauză au termen până la 6 martie 2024 pentru a se conforma acestor noi obligaţii.
Meta a prezentat această propunere autorităţilor europene de reglementare în septembrie, potrivit aceleiaşi surse confidenţiale. Bruxelles-ul nu a răspuns în mod oficial.
„Meta crede în valoarea serviciilor gratuite finanţate prin publicitate personalizată”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului. Oferirea de abonamente plătite ar reprezenta o schimbare radicală de abordare pentru companie, care promisese că Facebook va fi „întotdeauna” gratuit. Utilizatorii „trebuie să fie liberi să refuze în mod individual (…) să îşi dea consimţământul pentru anumite prelucrări de date care nu sunt necesare pentru executarea contractului, fără a fi obligaţi să se abţină complet de la utilizarea serviciului”, a decis Curtea la 4 iulie. Accident lângă Veneția soldat cu cel puțin 20 de morți