Școli închise în Franța din cauza ploșnitelor de pat

Îngrijorarea crește și în Belgia unde mai mulţi medici avertizează cu privire la acest nou flagel al ploşniţelor

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

Şapte şcoli din Franţa au fost închise din cauza prezenţei ploşniţelor şi alte aproximativ zece sunt afectate, a anunţat vineri seara ministrul francez al Educaţiei, Gabriel Attal, potrivit stiripesurse.ro.

„Sunt puţin peste cincisprezece, cred că 17, unităţi în care au fost depistate ploşniţe de pat la diferite niveluri şi avem şapte unităţi care sunt închise, în momentul în care vorbesc, din acest motiv”, a declarat el.

Ministerul Educaţiei declarase vineri că au fost închise cinci şcoli, cu un total de 1.500 de elevi (în Vaucluse, Saône-et-Loire, Vosges ). „Sunt aproape 60.000 de unităţi, iar aici vorbim doar de câteva zeci, dar este adevărat că se adună cazurile. Avem nevoie de o reacţie imediată, trebuie să putem avea unităţi tratate în 24 de ore”, a subliniat vineri seara Gabriel Attal. O listă de firme „agreate şi recunoscute” a fost întocmită împreună cu Ministerul Sănătăţii şi agenţiile regionale de sănătate „pentru ca şefii de unităţi să poată lua legătura cu ele şi să poată interveni foarte rapid”, a adăugat el.

Îngrijorarea este în creştere şi în Belgia, mai ales în Flandra, unde mai mulţi medici avertizează cu privire la acest nou flagel al ploşniţelor.

„Dintre toţi pacienţii noştri, aproximativ unu la sută sunt afectaţi de gândaci de pat. Nu există un cod medical pentru insectele de pat, astfel încât boala nu este adesea înregistrată oficial în dosarele medicale. Mai mult, persoanele care se confruntă cu această problemă nu se adresează neapărat medicului de familie, fie pentru că le este ruşine, fie pur şi simplu pentru că nu ştiu despre acest lucru”, a declarat medicul din Anvers, Yet Ceulemans. Adolescent prins cu peste 200 de pliculețe cu droguri în centrul Capitalei