Case de marcat destinate doar familiilor cu copii, în supermarketurile din România

La casele respective de marcat nu vor putea fi comercializate dulciuri şi produse alimentare nesănătoase pentru copii

Supermarket
Supermarket sursa foto pixabay

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege care vine în sprijinul familiilor în sensul în care în supermarketuri şi hipermarketuri trebuie să existe minim o casă de marcat destinată familiilor, potrivit ziare.com.

La casele respective de marcat nu vor putea fi comercializate dulciuri şi produse alimentare nesănătoase pentru copii, cum sunt chipsurile, bomboanele şi băuturile răcoritoare. Aceste case de marcat vor fi folosite doar de familii, care sunt însoţite de copii

. Legea merge la promulgare. În luna septembrie, Parlamentul a adoptat o propunere legislativă, care acordă prioritate femeilor însărcinate şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani la casele de marcat şi la ghişeele din cadrul instituţiilor publice. Propunerea legislativă oferă familiilor posibilitatea de a alege o casă de marcat separată din hipermarketuri, în cazul în care nu doresc ca dulciurile şi băuturile răcoritoare să fie aşezate pe rafturile de lângă casele de marcat.

Scopul propunerii legislative este de a proteja copiii de expunerea la dulciuri şi la alimente nesănătoase plasate pe rafturile din apropierea caselor de marcat, evitând, astfel, situaţiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse.

„Orice părinte cu copii mici ştie cât de dificil este să le explici acestora că nu pot consuma cantităţi excesive de dulciuri. În 2019 am iniţiat această propunere legislativă, iar astăzi a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor”, a declarat Benkő Erika, iniţiatorul proiectului de lege şi fost deputat UDMR din judeţul Covasna. Conform statisticilor, în România, 25% dintre copii se confruntă cu obezitatea infantilă, un copil din patru suferind de probleme de greutate. Obezitatea la copii şi efectele sale asupra sănătăţii sunt subiecte mult disputate de experţii în sănătate, aceasta putând duce la diminuarea încrederii în sine, atunci când copilul devine adult, şi la experienţe sociale discriminatorii. Obezitatea la copii duce la apariţia unor boli, cum ar fi diabetul sau creşterea tensiunii arteriale. MAE: Încă 300 de cetăţeni români vor fi aduşi joi în România din Israel