Poliţiştii şi procurorii fac, joi, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, la persoane bănuite de proxenetism şi folosirea prostituţiei infantile, potrivit stiripesurse.ro.
Din 2017, prin constrângere fizică şi psihică, suspecţii ar fi determinat mai multe tinere, inclusiv minore, să se prostitueze.
„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Călăraşi, efectuează 9 percheziţii, în judeţul Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de proxenetism şi folosirea prostituţiei infantile”, a transmis, joi, IGPR. Astfel, începând cu anul 2017 şi până în prezent, suspecţii, prin constrângere fizică şi psihică, ar fi racolat tinere, majore şi minore, pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia. Vor fi puse în executare 7 mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru audieri. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Tânăr anchetat pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale