Rețelele sociale Facebook și Instagram vor lansa abonamente pentru utilizatorii care nu mai doresc reclame în feed. Serviciul va fi disponibil din noiembrie în toată Uniunea Europeană și va costa 9,99 euro/lună pentru varianta web sau 12,99 euro/lună pentru telefoanele iOS și Android, a anunțat compania Meta, potrivit digi24.ro.
Meta a anunțat că doar cei care doresc să scape de reclame vor plăti aceste abonamente, iar cine nu va plăti le va vedea în continuare.
„Pentru a ne conforma reglementărilor europene în evoluție, introducem o nouă opțiune de abonament în UE, SEE și Elveția. În luna noiembrie, vom oferi persoanelor care utilizează Facebook sau Instagram și care locuiesc în aceste regiuni posibilitatea de a alege să continue să utilizeze aceste servicii personalizate gratuit cu reclame, sau să se aboneze pentru a nu mai vedea reclame. Cât timp oamenii sunt abonați, informațiile lor nu vor fi folosite pentru reclame”, a transmis compania Meta.
Astfel, utilizatorii au de ales între plata a 9,99 euro/lună pentru varianta web și 12,99 euro/lună pentru telefoanele cu iOS și Android.
Compania precizează că prețurile diferă în cazul platformelor de pe mobil din cauza comisioanele percepute de magazinele de aplicații ale Apple și Google. „Până la 1 martie 2024, abonamentul inițial se aplică tuturor conturilor legate din Centrul de conturi al unui utilizator. Cu toate acestea, începând cu 1 martie 2024, se va aplica o taxă suplimentară de 6 euro/lună pe web și de 8 euro/lună pe iOS și Android pentru fiecare cont suplimentar listat în Centrul de conturi al unui utilizator”, a precizat compania mamă a Facebook și Instagram. Vânzarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora, interzisă minorilor