Trei adolescente din Slatina accidentate grav pe trecerea de pietoni

După impact, șoferul a pierdut controlul volanului

Ambulanta
Ambulanta sursa foto pixabay

Trei adolescente din Slatina au fost spulberate de o mașină în timp ce încercau să traverseze regulamentar strada. Fetele de 16 ani nu au mai avut timp să fugă din fața autoturismului care le-a lovit puternic, potrivit ziare.com.

După impact, șoferul, în vârstă de 18 ani, a pierdut controlul volanului, mașina acestuia ricoșând într-un buldoexcavator care staționase în fața trecerii de pietoni pentru a acorda prioritate trecătorilor.

 Accidentul s-a produs miercuri seara, pe strada Crișan din Slatina. Mai mulți martori au sunat la 112 și imediat la fața locului au ajuns echipele de salvare. Cele trei adolescente au fost transportate de urgență la spital unde au primit îngrijiri medicale. Șoferul a necesitat și el ajutor din partea cadrelor medicale. Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Șoferul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Încălțăminte contrafăcută provenită din China, descoperită în Portul Constanța