Sinodul Local din Constantinopol, ţinut în anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie, potrivit stiripesurse.ro.
Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie. Dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte.
Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv. Creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţă sufletele şi trupurile Ei se învrednicesc să primească între ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea. Atunci se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn. Marţea şi joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn şi se bea vin.
Sâmbăta şi duminică se îngăduie şi peşte afară de perioada dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru.
Dacă lunea, marţea sau joia este serbarea unui sfânt mare se dezleagă la peşte. Iar miercurea şi vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn şi vin, numai o dată pe zi. Dacă are loc miercuri şi vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.
Dezlegare la peşte se dă la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar fi.
Pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, nu se lucrează în mină, nu se folosesc lucruri negre ca să nu facă grânele tăciune. Femeile nu țes, nu cos, nu opăresc rufe ca să nu se taie și să nu se îmbolnăvească copiii. Nu se mănâncă porumb copt, fasole și dovleac ca să nu se facă bube. Începând din 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează și nu se mai toarce. În Ajunul Crăciunului, nu se dă nimic din casă, se matură invers și nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul. Sistemul informatic al CNAS nu funcționează de aproximativ o săptămână