Cel mai vechi muzeu din România, şi primul din Europa de sud-est, Muzeul Naţional Brukenthal a anunţat că-şi va lansa vineri, 24 noiembrie, la ora 16.00 în Palatul Brukenthal din Piaţa Mare propriul parfum, potrivit ziare.com.
Parfumul va fi lansat în două variante, pentru femei şi bărbaţi
Parfumul masculin va purta numele „Brukenthal”, după cel al fondatorului instituţiei, baronul transilvănean în memoria căruia a fost creat. Parfumul feminim va purta numele soţiei sale, „Sophia”. Un parfum inspirat de Sophia Katharina von Brukenthal evocă eleganţa şi rafinamentul secolului 18. Un parfum floral şi pudrat, ce inspiră puritate, încorporează note de gardenie şi flori de portocal.
„Nu suntem primul muzeu din Sibiu, ci din ţară, şi chiar din Europa, din câte ştiu eu. Pentru că nu mai sunt alte muzeee de artă în Europa care au un parfum. Am această idee de peste 5 ani de zile. Eram şeful secţiei Marketing în aceea vreme la Brukenthal şi am discutat cu mai multe cunoştinţe pentru a realiza un asemenea produs. Muzeul Naţional Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand. Dorim să continuăm această moştenire şi să o dezvoltăm. Lucrul pe care l-am şi făcut în decursul timpului, pe lângă vinul Baronului şi ciocolata Brukenthal, astăzi avem şi Cafeaua Baronului, Vinul In Touch al Muzeului de Artă Contemporană, Ciocolata Baroc şi acum şi cele două parfumuri.
Aşadar, începând din 24 noiembrie parfumul va putea fi achiziţionat cu sprijinul partenerilor noştri Gorgona Design în magazinul Palatului Brukenthal şi în căsuţa Brukenthal din Târgul de Crăciun din curtea Muzeului”, a spus Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeului Naţional Brukenthal.
„Parfumul ‘Brukenthal’ este un efluviu puternic şi complex, robust, ce se deschide cu note de verzi de smochin, note puternice reminiscente din prune coapte ce aduc un aspect fructat si un efect de catifea. Toate aceste note din deschidere sunt acompaniate de notele de cireşe, cu o nuanţă caracteristică de migdale amare. Parfumul „Sophia” este o celebrare a eleganţei şi a pasiunii pentru natură a Sofiei von Brukenthal. Notele dominante de gardenie emană o grandoare rafinată şi o feminitate irezistibilă. Aroma sa florală intensă este însoţită de accente subtile de bergamotă, aducând o notă proaspătă şi vibrantă, chiar în deschiderea parfumului”, a declarat producătorul parfumului. Accident feroviar în județul Constanța