ANM a emis cod galben de ninsori pentru zece județe din România

Zăpada va fi spulberată.

Viscol
Viscol sursa foto pixabay

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de viscol în zonele înalte din zece judeţe, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează judeţul Botoşani, potrivit stiripesurse.ro.

 Potrivit meteorologilor, până la ora 13:00, în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara (la peste 1.800 de metri altitudine) se vor semnala intensificări ale vântului.

Rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi diminuând vizibilitatea sub 50 de metri. De asemenea, până la ora 15:00, în zonele de munte ale judeţelor Gorj (localitatea Padeş), Vâlcea (în: Călimăneşti, Brezoi, Perişani, Câineni, Băile Olăneşti, Boişoara, Voineasa, Malaia, Racoviţa şi Titeşti) şi Mehedinţi (la: Orşova, Baia de Aramă, Eşelniţa, Ponoarele, Isverna, Podeni, Dubova, Sviniţa şi Obârşia-Cloşani) vântul va avea intensificări ce vor depăşi la rafală 70 – 90 km/h. Rafalele vor viscoli ninsoarea şi vor spulbera zăpada. 

Tot până la ora 15:00, la peste 1.800 de metri altitudine, în judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa intensificările vântului vor trece de 90 – 100 km/h.

Zăpada va fi spulberată. Până la ora 16:00, în judeţele Suceava şi Neamţ (în zona montană, la peste 1.800 de metri altitudine) se vor semnala intensificări ale vântului. Acestea vor depăşi la rafală 90 – 100 km/h, spulberând ninsoarea. În acelaşi timp, până la ora 16:00, pe raza judeţului Botoşani, local, vor fi intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55 – 60 km/h. OMS Europa, avertisment legat de folosirea fără prescripție medicală a antibioticelor