Două adolescente din Hunedoara s-au sinucis împreună

Una dintre ele și-a sunat mama și a anunțat-o că vrea să se omoare

Ambulanta
Ambulanta sursa foto pixabay

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ 20 de metri, la o fostă fabrică din Lupeni, judeţul Hunedoara, potrivit digi24.ro.

Una dintre fete şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă. Poliţia a deschis o anchetă.

 „Astăzi, în jurul orei 17:25, Poliţia a fost sesizată de o femeie din Uricani cu privire la faptul că fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, ar fi apelat-o telefonic pentru o anunţa că intenţionează să recurgă la un gest sinucigaş, în zona «la ruine», din Lupeni. În cel mai scurt timp, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni şi echipaje medicale s-au deplasat în zona unei foste fabrici din Lupeni. Unde au identificat trupurile a două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din Uricani, care se pare că au suferit multiple traumatisme prin cădere de la o înălţime de aproximativ de 20 de metri”, a transmis IPJ Timiş.

 Una dintre fete a murit pe loc, cea de-a doua fiind resuscitată, fără rezultate, însă. 

„Cu privire la una dintre cele două minore, personalul medical a imediat declarat decesul, în timp ce faţă de a doua a fost aplicat protocolul de resuscitare, din păcate, fără rezultat”, a precizat IPJ Hunedoara. Poliţiştii au început cercetări cu privire la motivele şi circumstanţele în care a survenit tragedia. A fost întocmit dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. MAE, atenţionare de călătorie pentru Slovacia