Sub pretextul siguranței în sectorul pe care îl administrează, primarul Florea a devenit mai rău decât Covid! Impune reguli stricte și declară război unor oameni care vor să câștige o pâine. După ce și-a anunțat cetățenii din Sectorul 5 că va demola Piaţa de flori Coşbuc, cel mai tradiţional vad al negoţului cu flori din Capitală, un loc pitoresc care forfotea zi şi noapte, Florea le mai trântește o veste proastă.
Primarul Daniel Florea interzice comerțul
Anunțul îi vizează pe cei care făceau comerţ din portbagajul maşinii în zona Piaţa de Flori.
„În ceea ce priveşte producătorii aceia care blocau străzile şi vindeau din tot felul de camionete, dubiţe, în condiţii absolut necivilizate, pentru ei am o veste proastă. Nu se va putea parca pe trotuar deloc în zona Pieţei de Flori, deja am început să montăm stâlpişori, ei nu vor mai avea voie să îşi desfăşoare activitatea acolo decât dacă vor închiria spaţii puse la dispoziţie de Administraţia Pieţelor. Vom organiza o parcare, dar nu se va mai putea sta mai mult de cinci minute. Nu blochezi circulaţia, nu stai 100 de ani la discuţii cu un prieten. Stai cinci minute, iei florile şi pleci”, a declarat Daniel Florea la Ora Primarului.
La fel ca negustorii din piața cu flori, și samsarii cu produse la portbagaj au rămas fără propriul venit, iar acum nu știu ce vor face.
Practic, Daniel Florea le ia pâinea de la gură unor bieți oameni, care luptă din greu să treacă peste această perioadă nefastă. Oare poate pune capul liniștit pe perna de puf, în timp ce alții adorm în râuri de lacrimi?