Marcel Ciolacu, premierul României, a declarat joi că în şedinţa de Guvern vor debloca angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate şi Asistenţă Socială, potrivit ziare.com.
Şeful Executivului a precizat că nu este vorba de vreo problemă financiară, bani sunt dar fiind corect este să-i plătească mai bine pe medicii care muncesc serios.
Premierul a spus că Ministerul Sănătăţii are în 2024 un buget cu peste 40% mai mare, comparativ cu 2023. ”Deblocăm astăzi angajările pentru aproape 8000 de posturi în Sănătate şi Asistenţă Socială. Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente şi infirmieri vor putea face rapid angajări”, a transmis premierul Ciolacu în şedinţa de Guvern.
El a precizat că ”Ministerul Sănătăţii are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de vreo problemă financiară”.
”De altfel, am alocat circa 6.6 miliarde de lei, în acestă lună, cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând şi cheltuielile curente pe luna ianuarie, pentru medicamente şi servicii medicale.
Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienţi, un plus de empatie şi de responsabilitate. Asta este valabil şi pentru medicii de familie”, a subliniat premierul. ”Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios, adică serviciile prestate efectiv să primeze în faţa plăţii pe liste de pacienţi, adică pentru nişte nume puse pe o hârtie”, a completat Ciolacu. Elev de la Liceul Militar din Alba Iulia, mort după ce s-a aruncat de la etajul internatului