Accident rutier soldat cu un deces în județul Botoşani

 Potrivit acestora, în accident au fost implicate d Două autoturisme au fost implicate

SMURD
SMURD

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit duminică, 21 ianuarie, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E 85, pe raza localităţii Vlădeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, potrivit ziare.com.

 Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, iar tânăra moartă a rămas încarcerată. 

„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, din care şi cea de terapie intensivă mobilă, dar şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta şoferului, o femeie era încarcerată.

Acesta a fost scoasă din maşină de pompieri şi predată echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul”, au precizat oficialii ISU. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati au ajuns şi şoferii celor două autoturisme. Accidentul s-a produs ca urmare a intrării pe contrasens a unuia dintre autoturisme. Cel mai mare patinoar natural din lume, redeschis după 2 ani