Explozie de cazuri de rujeolă în Europa în 2023 comparativ cu 2022 

În România, numărul total de cazuri confirmate de rujeolă (pojar) a ajuns la 3.746 în 21 ianuarie

Rujeola
Rujeola sursa foto pixabay

Numărul cazurilor de rujeolă a crescut în Europa în 2023 comparativ cu 2022, avertizează Organizaţia Mondiale a Sănătăţii (OMS) Europa, care îndeamnă la o intensificare a eforturilor de vaccinare, potrivit stiripesurse.ro.

„Între ianuarie și octombrie 2023, peste 30.000 de cazuri de rujeolă au fost raportate de 40 din cele 53 de state membre din regiune”, care se întinde până în Asia Centrală, a precizat organismul ONU într-un comunicat.

În 2023 s-au înregistrat 42.200 de cazuri în 41 dintre cele 53 de ţări membre ale regiunii OMS Europa, care include Asia Centrală.

Acest lucru reprezentâ o creştere de aproape 45 de ori faţă de anul trecut, potrivit unor date comunicate de OMS. În 2022 au fost raportate 941 de cazuri. Kazahstanul şi Rusia sunt cele mai afectate ţări, cu peste 10.000 de cazuri de rujeolă fiecare. Marea Britanie, cu 183 de cazuri, este ţara din Europa Occidentală cu cel mai mare număr de cazuri, după ce boala a fost considerată eradicată în 2021.

În România, numărul total de cazuri confirmate de rujeolă (pojar) a ajuns la 3.746 în 21 ianuarie, față de 3.353 cu o săptămână în urmă.

Nu s-au mai înregistrat alte decese. De la începutul epidemiei, au murit trei persoane, între care trei copii de până la un an, potrivit datelor publicate marți de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).