Doi minori implicați in consumul și traficul cu droguri au fost condamnați de Tribunalul Iași, iar cercetările au durat doar două zile.Un elev din Popricani (Iași) a sesizat poliţia că un coleg de-al său are cannabis asupra sa, potrivit g4media.ro.
Anchetatorii aveau să constate că dealer-ul însuşi era minor, el făcând chetă printre colegi pentru cumpărarea de droguri, vânzând ulterior o parte.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au scos pe elevul de 13 ani din clasă, conducându-l la cancelarie. La percheziţia făcută în prezenţa unui profesor, în ghiozdan a fost găsit un plic de plastic în care se găseau patru muguri de cannabis. Luat la întrebări, elevul a spus că achiziţionase cele 1,64 grame de drog cu 70 de lei de la un alt tânăr, de 17 ani, din localitate, S.B. Liceanul nu era însă un traficant propriu-zis. Obişnuia să fumeze cannabis de 3-4 ori pe săptămână. Înainte de a negocia cu furnizorul, îşi întreba prietenii cine mai este interesat şi strângea banii de la aceştia.
După achiziţionare, amestecau cannabisul cu tutun şi îl fumau în parcul din localitate. Unul dintre furnizorii adolescentului era un tânăr de 20-25 de ani, Vlad Chiriac.
Cercetările în dosar au fost finalizate practic în două zile. La capătul acestora, au fost trimişi în judecată Vlad Chiriac şi S.B., pentru trafic de droguri de risc. Chiriac a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri, la care s-a adăugat un spor de o lună, pentru deţinerea de droguri pentru consum propriu.
Executarea pedepsei a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În privinţa lui S.B., a fost luată măsura asistării zilnice pe o durată de patru luni. Sentinţa Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel. Record de încălzire a temperaturii Pământului