În acest moment, lumea caută un posibil vaccin anti-Covid. Pentru că ne-ar fi mai simplu să știm că-l avem. Și mai sigur. Și ne-ar scăpa de paranoia pe care am căpătat-o (sau am supra-dezvoltat-o) în ultima perioadă. Ar fi mai ușor pentru medici, pentru pacienți, pentru toată lumea dacă ar exista. Dar, deocamdată, vorbim doar de un posibil vaccin. N-avem certitudini în privința lui, după cum nu avem nici în privința virusului, în sine.
Că va fi la sfârșitul acestui an, că va fi anul viitor, de avut îl vom avea. Mă amuză însă faptul că s-a început deja discuția dacă ar trebui sau nu să fie obligatoriu, în condițiile în care nu-l avem. Bineînțeles că taberele s-au format: pro și anti-vacciniști. Cu toate că tind să cred că în tabăra anti-vacciniștilor s-au mai rărit rândurile.
Pandemia i-a făcut pe unii dintre ei să vadă că vaccinul, în general, e bun. Așa că s-au agitat mai puțin în ultima perioadă. Oricum, nu despre ei e vorba.
Azi e vorba de Nelu Tătaru și posibila lui părere, despre posibilul vaccin și posibila lui obligativitate. De notat e faptul că ministrul sănătății este susținătorul schemei actuale de vaccinare obligatorie.
” Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece și prin al doilea. Suntem o rată dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu.
Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program, la nivel național, pe care le luăm din copilărie, pentru acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de tesare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală” a spus Nelu Tătaru, la Digi24.
Ce înțeleg eu: că degeaba ai face o vaccinare obligatorie dacă, până va fi posibilă, oricum ne vom cam imuniza cu toții. Și că, dacă faci vaccinul anti-Covid obligatoriu, ar trebui să-l faci și pe cel anti-gripal. Lucru care nu ar fi tocmai ”corect politic”.
Nu știu dacă să mă bucur sau nu. Perspectiva unui vaccin mi se pare destul de îndepărtată. Imunizarea ad-hoc nu mă prea încântă. Adică, să ne înțelegem: dacă se întâmplă să mă imunizez, perfect. Dar nu o să mă duc la petreceri pro-imunizare și n-o să mă-mbrățișez cu virusul, doar pentru a nu mai aștepta un posibil vaccin.
Pentru că posibilul din această poveste mi se pare, cel puțin deocamdată, destul de riscant.
Citește și: Nelu Tătaru și o poveste despre români și toalete