Am susținut mereu că educația sexuală în școli ar trebui să fie obligatorie. Unde, prin educație sexuală, nu văd cum ai putea înțelege ce înțeleg toți cei care sunt contra. În viziunea lor, asta înseamnă direct filme porno pe bandă rulantă, texte explicite, pervertire. Problema lor. Poate pentru că n-au avut parte de educație sexuală, nici nu știu la ce se referă.

Am fost la un pas de a introduce educația sexuală obligatorie în școli. Aia reală. Doar că, în ultimă instanță, n-a mai fost să fie. Nu știu dacă de vină a fost presiunea social-pudibonzilor, părerea BOR-ului sau convingerile personale ale celor care au depus și votat amendamentul cu pricina. Cert este că va trebui să mai așteptăm ceva timp până când școlile vor putea să predea educație sexuală.

Amendamentul inițial, suna așa:

”derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.

Cel schimbat, propus de liberali și social-democrați, și adoptat de Camera Deputaților, sună așa:

”derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Adică un soi de ”hai să-i învățăm pe copii să facă duș zilnic și să nu se joace cu cuie ruginite. Poate îi învățăm să nu-și bage capul în cuptor sau să bage furculița în priză, dar numai dacă sunt de acord părinții!”

Pentru că, în general, la școala obligatorie, chiar trebuie să-și dea acordul părinții. Constant. Păi, ce, ai voștri nu și-au dat acordul să-nvățați degeaba juma` de semestru Revoluția Pașoptistă? Sau afluentul nu știu cărui pârâu obscur, pe care l-ați memorat timp de 2 ore și l-ați uitat imediat după notă? Sau despre cum copiii răi ajung în iad, unde-i mănâncă diavolii de vii?

A, nu și-au dat? Înseamnă că îmi scapă mie logica pentru care educația sexuală, unde copiii chiar ar învăța lucruri utile despre protecție, ca să nu ajungă părinți în clasa a 8-a, sau cum să prindă din greșeală vreun BTS are nevoie de acordul părinților. Părinți care, cel mai probabil, oricum cred că educația sexuală e un moft și-o pervertire.

Să ne înțelegem: copiii care au cea mai mare nevoie de educație sexuală, sunt exact cei ai căror părinți gândesc așa. Pentru că, altfel, i-ar învăța de acasă ce și cum. Și n-am mai avea cel mai mare număr de avorturi din Europa. Și de mame adolescente. Că n-au fost educate.

Dar e ok. E ok. Să-i învățăm educație sanitară. Și aia tot doar cu acordul părinților. Că, la urma urmei, când ai 16 ani și-un copil de 2, nici să te mai speli nu prea-ți mai arde.

Citește și: Harghita, Covasna și urșii condamnați la moarte

#News