Moise Guran

Așa cum v-a povestit HashtagNews.ro în repetate rânduri, Moise Guran s-ar fi aflat în discuții acum vreo două zile cu alianța USR-Plus, pe motiv că aceștia l-ar fi vrut șef de campanie, pentru alegerile locale 2020. Deși el a încercat să o dea cotită, iată că până la urmă buboiul s-a spart și a trebuit să recunoască faptul că s-a cam gătat cu jurnalismul. Așadar, să cântăm prohodul carierei de jurnalism a lui Moise Guran și după asta să strigăm: „Regele a murit, trăiască regele!”.

Iată ce spunea aseară Moise Guran la radio. Listați-vă următoarele întrucât sunt ultimele sale cuvinte în calitate de jurnalist:

  • ”Cele mai grele decizii din cariera unui jurnalist sunt cele în care etica intră în conflict cu deontologia. Etica se referă la binele general al societății, iar deontologia se referă la regulile meseriei. Teoretic, regulile meseriei de jurnalist nu pot intra în conflict cu interesul general al societății, tocmai pentru că ele, regulile respective, sunt gândite pentru a sluji societatea. Și totuși, în practică, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate.
  • Vă dau un exemplu: unui jurnalist îi este interzis să cheme lumea în stradă, la orice fel de proteste, și în special la cele politice, dar ce ar trebui să facă un jurnalist atunci când guvernul amenință prin actele sale însăși existența democrației?
  • Alt exemplu: unui jurnalist nu îi este interzis să devină om politic, dar, dacă tot mai mulți jurnaliști devin oameni politici, atunci credibilitatea generală a breslei scade și rolul presei de câine al democrației este afectat.
  • Și totuși, eu azi, acum, vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român pentru a-mi asuma un rol politic în această țară.
  • Acesta este ultimul mesaj pe care vi-l dau în calitate de jurnalist și este o explicație pentru dumneavoastră, cei care mă urmăriți de atât amar de ani”, a anunțat Moise Guran, în direct la Europa FM aseară

Și-o întrebare, de sfârșit, pentru domnul Guran:

Ați declarat că nu veți primi bani caz în care acceptați să coordonați campania electorală USR-Plus. Bun, acum c-ați renunțat la jurnalism, din ce o să vă întrețineți? Nu de alta, dar nouă ne dă cu minus.

#News