Ca să-l citez pe Vela, avem nevoie de lei. Adică de bani. Și de ”creşterea nivelului de pregătire pentru o reacţie rapidă şi eficientă la dezastre a echipajelor de intervenţie”. Aș modifica puțin spusele și aș schimba puțin gramatica: am avut mereu nevoie.
Nu este vorba doar de timpul prezent sau viitorul apropiat. România e o țară care face pași mici și lenți. Și când îi face, îi cam face cu ajutor, împinsă puțin de la spate. E nevoie de echipamente pentru echipajele de intervenție, e nevoie de dezvoltare și e nevoie de îmbunătățire. Constant.
”Este prevăzut ca şi achiziţie un număr de: 60 de autospeciale de descarcerare, 49 de containere cu echipamente individuale de protecţie, 63 de camioane cu sistem hidraulic de încărcare-descărcare, 276 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 33 de centre de comunicaţii pentru punctele de comandă mobilă medii, 18 autoplatforme, 42 de autospeciale de primă intervenţie pentru lucrul cu apă la înaltă presiune şi hidroperforare, o navă multirol, 3 şalupe multirol şi un centru naţional de răspuns la dezastre unde toţi cei care lucrează în acest domeniu vor avea un centru operaţional de comandă la nivelul Capitalei”, a declarat Marcel Vela.
De data asta, Guvernul a cam ținut cu noi și a vorbit prin vocea lui Vela. E un pas înainte. Și e un pas în valoare de 3,2 miliarde de lei, din care 2,7 miliarde sunt fonduri europene. Un fel de: amestecăm niște bani, presărăm niște fonduri, facem niște calcule și rețeta iese chiar reușită.
”Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care aprobă Nota de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor aferente proiectului de investiţii ‘Viziune 2020’ .
Este vorba despre finanţarea proiectului care se realizează din fonduri externe nerambursabile în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, inclusiv din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
Suma totală este de 3.263.410.000 lei, echivalentul a 681.904.797 de euro, din care UE susţine în lei, echivalentul a 2.767.255.000 de lei, reprezintă finanţarea de 84,8%. Cofinanţarea este de 15%, în valoare de 489.000.000 de lei, iar o cheltuială neeligibilă de 0,2%, de 6.644.000 de lei. Adică, din această sumă extrem de mare pentru o investiţie de o asemenea anvergură, de 3,2 miliarde de lei, 2,7 miliarde sunt susţinute din fonduri europene”, a adăugat Vela.
M-au amuzat titlurile știrilor care au pus accent pe achiziționarea de elicoptere. Unele titluri. Nu neg, sper să fie vorba și de elicoptere. Sunt sigură că știe Vela mai bine ce face. Ce nu sper este, însă, tratamentul preferențial despre care am tot auzit de vreun an încoace. Ba un politician, ba un preot. Ba o durere de burtică, ba un coronavirus.
Citește și: Guvernul Orban sporește puterile CNI