Cred că despre yoga ar trebui să vorbească doar oamenii care practică yoga. Nu BOR. Cred că BOR ar trebui să aibă mai puține păreri despre ce se întâmplă în 2020 și să se roage mai mult. Să rămână undeva în altar, cu cădelnița, anafura și patrafirul.
Dacă nu practici yoga și nu știi nimic despre, nu cred că e o idee tocmai bună să ai păreri. Eu nu știu fizică cuantică și aleg să nu-mi dau cu părerea despre fizica cuantică.
Roxana Ned, profesor de yoga: ”Oamenilor le-a fost ușor să treacă granițele, nu doar cele mentale ci și fizice. Aceste lucruri au fost esențiale în perioada pandemiei și a izolării, când fiecare dintre noi după momentele pe care le-a avut cu sine a simțit nevoia să se exteriorizeze, să practice un lucru ușor comun alături de semeni, asta am făcut prin yoga, am păstrat trupul fizic sănătos și mintea calmă.
Yoga nu este o religie, iar practicarea ei nu ne face nici hinduși, nici mai puțin creștini. Chiar dacă e o filosofie veche de mii de ani, ceea ce se vinde la nivel de masă e o practică a posturilor, o conexiune a minte, corp, suflet, este o promovare a stării de bine fizic, mental, de acceptare a condiției noastre, a limitelor noastre și a trăirii în armonie cu ceea ce e în jurul nostru”.
Și, până la urmă, ce înseamnă yoga: în limba sanscrită, yoga este o derivare a termenului yugam, dintr-o rădăcină yeug- (sanscrită yuj-) însemnînd ”a se alătura” sau ”a se uni”; înrudit cu latinescul iugum și termenul modern englezesc yoke.
Termenul este atestat în Rig Veda în sensul unui ”act de alăturare, atașament, dedicare”, dar și în sensul de ”ocupație, încercare, performanță”.
Ce înseamnă pentru BOR yoga: înhămare. Da, înhămare. Nu știu cu cine a învățat BOR carte, dar ”a se uni” nu prea e egal cu ”a se înhăma”. Dar poate că băiatul de la BOR, care a decis traducerea, o fi rămas puțin repetent prin clasa a doua.
Biserica Ortodoxă Română strigă din tot rărunchii: ”Yoga nu are absolut nici legătură cu spațiul și spiritualitatea Revelației iudeo-creștine. Yoga apare într-un sistem religios totalmente diferit, care nu îl include pe Dumnezeu că Persoană, deci care structural e opus creștinismului.
Yoga, care etimologic înseamnă ”a înhăma”, propune un sistem de tehnici corporale și spirituale care au că scop final „înhămarea” activității mentale, acțiune care nu este posibilă fără ruperea legăturilor spiritului omenesc cu lumea.
Exact opusul mesajului creștin care valorizează lumea, creație a lui Dumnezeu și loc al mântuirii omului prin relația de iubire jertfelnică cu lumea în totalitatea ei și cu ceilalți oameni în particular. Yoga îl exclude pe Dumnezeu ca Persoană în relație cu care ne mântuim, propunând tehnici de eliberare din lume și având că finalitate ruperea sinelui de lume și dizolvarea lui.
Creștinismul, dimpotrivă, este personalist atât în plan transcendent, cât și iminent, fiind rodul Revelației înseși care s-a împlinit prin întruparea personală a lui Dumnezeu. De aceea, yoga și spiritualitatea creștină sunt perfect incompatibile, aparținând fiecare unor spații și paradigme religioase și culturale profund diferite”.
De unde și până unde este yoga o religie în mințile slab luminate ortodoxe, nu știu. Și nici nu sunt curioasă să aflu. Nu-mi pun întrebări, că mi-e cam teamă de răspunsuri.
Yoga nu e o religie. Yoga înseamnă practici fizice, exerciții de respirație, concentrare și meditație. Adică, în accepțiunea mea, un soi de sport care are ca scop armonia corp-minte-suflet. Adică, nimic rău, nimic revoltător, nimic periculos.
Dar se pare că fețele bisericești știu mai multe despre yoga, decât cei care practică yoga. Sau poate mă înșel. Poate că, de fapt, au fost cândva specialiști. Poate au făcut adevărate întreceri în ”care preot poate sta cel mai mult în cap”. Sau care preot cântă ”Doamne-miluiește” în poziția lotus. Sau al cui patrafir a fost mai artistic contorsionist. Și-au ajuns la concluzia că nu le place.
Și, dacă lui BOR nu-i place ceva, nu doar discreditează acel ceva. L-ar declara ilegal și l-ar arde pe rug, dacă ar putea.
Desigur, în numele religiei păcii și iubirii de aproapele.
Citește și: Alexandru Ioniță: un preot care construiește o comunitate
