Şoferul unui microbuz şcolar, acuzat de agresiune sexuală 

O elevă a anunţat incidentul unui cadru didactic de la şcoala dintr-o comună din județul Teleorman

Sofer
Sofer sursa foto pixabay

Şoferul unui microbuz şcolar este acuzat de agresiune sexuală de o elevă. Aceasta a anunţat incidentul unui cadru didactic de la şcoala din comuna Smârdioasa, informează IPJ Teleorman, potrivit digi24.ro.

În ziua de 19 martie a.c., Secţia 13 Poliţie Rurală Smârdioasa a fost sesizată de către un cadru didactic al unităţii de învăţământ din comuna Smârdioasa cu privire la o posibilă agresiune sexuală comisă de către şoferul microbuzului şcolar asupra unei minore

.”Cercetările preliminare au reliefat faptul că, în ziua de 11 martie a.c., un angajat al unităţii de învăţământ ar fi fost încunoştiinţat, prin intermediul unor mesaje trimise pe o aplicaţie de mesagerie, de către o minoră în vârstă de 14 ani, fostă elevă a şcolii, domiciliată în localitate, despre faptul că şoferul microbuzului, un bărbat de 52 de ani, cu acelaşi domiciliu, ar fi atins-o în zone intime, fără acordul fetei, în timp ce se aflau singuri în mijlocul de transport şcolar”, precizează IPJ Teleorman.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală şi efectuează cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Simona Halep: “Îmi doresc tare mult să fiu la Olimpiadă, la Paris”