Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 35.000 lei unui centru pentru persoane vârstnice din judeţul Prahova, potrivit g4media.ro.
Comisarii au propus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor în spaţiile de cazare precum şi într-un bloc alimentar.
„Acţiunea, coordonată de vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a dus la constatarea unor abateri deosebit de grave, la Centrul din Călineşti, care au dus la sancţionarea şi dispunerea, de către comisarii CJPC Prahova, a următoarelor măsuri: amenzi contravenţionale în valoare totală de 35.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate în spaţiile de cazare (Corpurile A,B,C, Centrul deţinând în total 4 corpuri de clădire), precum şi în blocul alimentar din Corpul A”, se precizează în comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
În cele patru corpuri de clădire erau cazate 93 de persoane. Cele din Corpul D se aflau, în momentul controlului, în carantină (din cauza scabiei), ceea ce a împiedicat accesul comisarilor aici şi derularea verificărilor.
CJPC Prahova a informat Instituţia Prefectului Prahova cu privire la măsurile dispuse şi la necesitatea relocării beneficiarilor. „Parcă nu se mai termină bătaia de joc faţă de persoanele aflate în centrele de îngrijire, iar unii administratori nu au învăţat nimic din trecut. Aşa cum am mai spus-o, măsurile de oprire a activităţii, dispuse de comisarii ANPC, în astfel de situaţii, cum este şi cazul de la Călineşti, Prahova, au scopul de a proteja şi de a respecta drepturile beneficiarilor cazaţi în aceste centre, şi de a pune punct unor astfel de practici”, a spus Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC.
Abaterile constatate în urma controlului au vizat condiţii igienico-sanitare în blocul alimentar improprii funcţionării, utilizarea unor cuptoare neigienizate cu depuneri de grăsime, folosirea unor tacâmuri neigienizate, veselă uzată, cuţite şi ustensile de bucătărie neprofesionale, lipsa produselor de igienizare a mâinilor în recipientele special montate.
Au mai fost constatate condiţii insalubre în spaţiile de cazare a beneficiarilor, respectiv paturi metalice ruginite, lipsa huselor de protecţie pentru perne şi saltele, pereţi exfoliaţi cu urme masive de igrasie, saltele şi perne pătate, aşternuturi neigienizate, calorifere ruginite, cu resturi de ambalaje şi praf masiv, lipsa plăcilor de faianţă pe holuri, paviment neigienizat, tavanul cu exfolieri şi urme de infiltraţii, precum şi condiţii igienico-sanitare improprii în spaţiul de depozitare al alimentelor situat în afara incintei Centrului. 23 de tone de produse second -hand din Italia și Germania, oprite să intre în țară