Cinci persoane, foşti şi actuali administratori a trei societăţi comerciale din Bihor, sunt anchetate pentru crearea unui circuit evazionist care ar fi provocat un prejudiciu de peste 4,5 milioane lei bugetului de stat. Poliţiştii au percheziţionat sediile firmelor în cauză, între care se numără şi unul dintre cei mai mari distribuitori de hrană pentru animale din județ, unde au pus sechestru pe întregul stoc de marfă, potrivit g4media.ro.
Potrivit unui comunicat transmis de birourile de presă ale Poliţiei Bihor şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, suspecţii sunt cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 37 și 51 de ani, persoane cu cetăţenie maghiară şi reşedinţa în România, dar și o persoană juridică.
În perioada mai 2021 – ianuarie 2024, spun procurorii, cele cinci persoane au deţinut, succesiv, calitatea de administratori la cele trei societăţi comerciale, două din Sântion şi una din Oradea, dintre care două ar fi avut rol de „tampon” (firma orădeană şi una din Sântion). Concret, prin intermediul celor două firme „tampon”, afaceriştii ar fi făcut achiziții intracomunitare de hrană pentru animale de la firme din Ungaria, pe care le-au facturat ulterior către beneficiarul real, distribuitorul de hrană pentru animale din Sântion. Anchetatorii spun că firmele „tampon” ar fi făcut importurile doar scriptic, beneficiarul final deținând spaţiile de depozitare și camioanele cu care s-ar fi efectuat de fapt achizițiile intracomunitare.
Importurile erau supuse taxării inverse – adică beneficiarii erau obligaţi la plata TVA pentru achiziția făcută.
Cele două firme paravan ar fi colectat datoria, iar în final şi-au declarat insolvenţa, privând bugetul de stat de 4,5 milioane lei, cred anchetatorii.În timpul acţiunilor, polițiștii au indisponibilizat stocul de marfă deţinut de distribuitorul din Sântion, constând în hrană pentru animale, stoc în valoare de 277.641 de lei, iar în cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului. Cercetările, derulate cu suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Oradea și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea, sunt continuate de poliţiştii SICE, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Două grupuri de români, blocate pe Aeroportul din Dubai din cauza inundațiilor