Un poliţist din Ploieşti este acuzat de viol. O femeie care a depus o plângere penală la aceasta a reclamat faptul că ar fi abuzat-o sexual, potrivit g4media.ro.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a declanşat o cercetare prealabilă în acest caz.
Informaţii referitoare la aceste acuzaţii au fost publicate în presa locală, IJP a fost declanşat o cercetare prealabilă în acest caz. „În urma apariţiei în spaţiul public a unui articol în care este prezentat modul în care poliţiştii unei secţii urbane de poliţie din municipiul Ploieşti şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, în urma unei sesizări a unei femei, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova este abilitat să comunice următoarele: Cu privire la aspectele în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova a dispus declanşarea cercetării prealabile încă de la momentul luării la cunoştinţă despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situaţia de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecinţă”, arată IPJ Prahova. Potrivit acesteia, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.