După o perioadă cu vreme foarte caldă, au venit temperaturile scăzute. Astfel, în unele zone ale țării au fost raportate fenomene meteo extreme. Nu se va încălzi foarte rapid, avertizează directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, potrivit ziare.com.
Temperaturile vor scădea mai mult în următoarele zile, mai ales în jumătatea nordică a țării, dar și în Capitală. De asemenea, meteorologii se așteaptă la ploi.
Acum, temperaturile sunt normale pentru această perioadă, comparativ cu cele din ultimele săptămâni, când în unele zone au depășit 30 de grade Celsius. Temperaturile din prima jumătate a lunii aprilie au fost cele mai ridicate din istoria măsurătorilor. „Am avut o diferenţă foarte mare de temperatură. Am avut chiar 34 de grade la Bechet, 31 de grade în Capitală. Prima jumătate a lunii aprilie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că abaterea termică pozitivă a fost de 5 grade Celsius pentru perioada respectivă, depăşind luna aprilie 2017, atunci când abaterea a fost de 4,7 grade Celsius. Şi la acest moment ne încadrăm, chiar cu această răcire, cu 4,7 grade abatere termică pozitivă, pentru că încă vorbim de o perioadă nu foarte lungă, mai lungă a fost perioada cu temperaturi extreme foarte ridicate în care, la foarte multe staţii, în foarte multe zile, am depăşit recordurile temperaturilor maxime zilnice sau minime zilnice”, a declarat Elena Mateescu.
„Vom vorbi în continuare de temperaturi foarte coborâte, în special în jumătatea nordică a ţării, acolo unde maximele nu vor mai depăşi 12-14 grade Celsius, cât ar trebui în mod obişnuit să înregistrăm din punctul de vedere al minimelor”
Iar minimele vor fi unele foarte coborâte, mai ales în depresiuni, spre -5 sau -6 grade Celsius. Chiar şi în Capitală, o minimă de 4 grade Celsius. Chiar şi zilele de început de săptămână, luni şi marţi, acelaşi ecart al valorilor de temperaturi, după care observăm nuanţe de verde şi chiar de galben, semn că vremea va intra într-un uşor proces de încălzire, astfel încât ne vom apropia, din nou, de ceea ce înseamnă maxima unei zile de vară de 24-25 de grade Celsius.
Până atunci, însă, şi forma precipitaţiilor, mai ales la munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, asociate şi cu un vânt de 70-80 de km/h indică o vreme deosebit de rece. Şi la acest moment, avem staţiuni unde înregistrăm strat de zăpadă consistent. De pildă, la Vârfu Omu, aproape 80 de centimetri, la Bâlea Lac peste 50 de centimetri, la Căliman, de asemenea, 35 de centimetri”, a mai transmis Elena Mateescu.
Adolescent din Vaslui, plasat sub control judiciar după ce a lovit în mai rânduri un coleg