Primarul Sectorului 5 din București a transmis un mesaj emoționant, în contextul în care marele actor Florin Piersic s-a confruntat cu probleme de sănătate. Actorul a suferit o intervenție chirurgicală extrem de dificilă.
Potrivit medicilor, operația a fost un succes, iar, în momentul de față, maestrul este stabil.
Reprezentanții spitalului unde a fost operat marele actor au precizat că starea de sănătate este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă.
”Perioada critică postoperatorie este de 72h, în prima zi postoperator parametrii biologici legați de inflamație s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează și bea lichide singur”, au precizat cadrele medicale.
Primarul Sectorului 5 din București: ”Ai scăpat de buzdugane, de flinte și de spahii, Căpitane!”
Astăzi, 10 mai, edilul Cristian Popescu Piedone a postat un mesaj pe contul de socializare, făcând referire la toate rolurile jucate de maestrul Florin Piersic și încurajându-l pe actor să depășească rapid momentele critice.
”Hai, că mai poți! Hai, Hărmălaie! Hai, că se poate! Hai, Buzescule! Hai, Anghele! Hai și mai spune-ne încă o poveste cu haiduci! Hai, Jderule! Hai, bravule Pintea! Hai să mai râdem împreună nițel! Răducane, directore, hai că sughite marea până în piață la Ovidiu! Hai, frumosule! Sus!”, se arată în mesajul edilului din Sectorul 5 al Capitalei.
Cristian Popescu Piedone: ”Căpitane, e destulă amărăciune în țărișoară… Unde să mai înghesuim încă o porție, dragă Grămadă?”
”Iartă-ne dacă ți-am greșit! Iartă-ne și fă-te bine! Iartă-ne și mai bucură-ne măcar încă un veac, Cavalere!”, a mai transmis primarul Piedone.
În acest moment, Florin Piersic se află pe secția de Terapie Intensivă, având în vedere complexitatea intervenției chirurgicale prin care a trecut.
Florin Piersic are vârsta de 88 de ani
Îndrăgitul actor s-a născut la data de 27 ianuarie 1936, în Cluj și este actor de film, radio, televiziune, scenă și voce.
A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci.