Florin Piersic, scos de la Terapie Intensivă

Actorul a început să se deplaseze cu cadrul de mers

Actorul Florin Piersic a fost scos de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Foișor și a început să se deplaseze cu cadrul de mers, potrivit unui comunicat al spitalului bucureștean, potrivit g4media.ro.

”Evoluția pacientului este bună, a început mobilizarea cu cadrul de mers pe distanțe scurte”, arată medicii de la Spitalul Foișor.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat săptămâna trecută la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia în Cluj. Marele actor a fost operat joia trecută în regim de urgență, având în vedere starea sa gravă, iar după operație a fost transferat la Terapie Intensivă, în stare stabilă. Actorul fusese transferat de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la Institutul „Matei Balş”.

Conducerea Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca a explicat săptămâna trecută că actorul Florin Piersic a fost transferat la Bucureşti la cererea familiei sale, nu pentru că în oraş n-ar fi putut să fie tratat în cele mai bune condiţii.

Medicii de la Institutul Inimii din Cluj au explicat că actorul avea o infecție generalizată în organism, septicemie, astfel că situația sa este gravă, fiindu-i pusă viața în pericol. Medicii au precizat că protezele din organism mențin focare secundare de infecție, care nu pot fi tratate cu antibiotic. Din acest motiv, la Cluj i-au fost scoase lui Florin Piersic sondele de la stimulatorul cardiac de la inimă, implantat în urmă cu 15 ani, iar la București urmează scoaterea protezei de la genunchi.

Salina Praid a fost închisă din cauza inundațiilor