Fermierii din nordul și estul României sunt afectați de secetă. Ei au ajuns să aducă apă cu cisternele pentru ca animalele să nu moară de sete. Lipsa precipitaților din ultima perioadă a condus la acest fenomen extrem, care afectează masiv agricultura. Una dintre cele mai afectate localități este Drăguşeni din județul Botoșani, potrivit ziare.com.
Turmele de oi pasc puțina iarbă fragedă care a scăpat de arșița soarelui.
Câmpurile sunt aride, ca în plină vară, deși calendaristic suntem în luna mai. În această zonă nu a mai plouat în ultimele săptămâni. Astfel, sute de fermieri sunt grav afectați. Fermierii cară zilnic apă cu cisternele, pentru ca animalele, singura lor sursă pentru hrană, de venit, să nu le moară. De asemenea, culturile agricole au de suferit din cauza secetei. Astfel, în județul Botoșani nici măcar nu există conducte-magistrale care să asigure apa potabilă în fiecare județ. Prognozele meteorologilor sunt sumbre. Seceta afectează cel mai mult nordul, estul și sudul țării, unde se înregistrează secetă pedologică moderată și puternică pe arii extinse. Se estimează că anul 2024 va fi unul secetos, dar și cu fenomene extreme din cauza schimbărilor climatice.
Protecția Consumatorului, recomandări pentru cumpărarea jucăriilor de 1 iunie