Mă gândesc la București cu un dor destul de stângaci și de dubios. Mi-e dor de oameni, nu și de oraș. Și, involuntar, revin la eterna zicală: ”Frumoasă țară, păcat de locuitori”. Sau, despre București: ”Frumos oraș, păcat de primari”.
Virusul a semănat dor, ceva panică și multă, multă distanțare socială. Dar, se pare că distanțarea se face și între votanții Sectorului 5 și promisiunile primarului. Era cazul.
A intervenit ceva relaxare și au venit și promisiunile promisiunilor. Adică, marea cu sarea. Mai mult marea, că se cam scufundă tot Sectorul 5 în promisiuni.
Cristian Popescu Piedone a ales oamenii din capitală. Adică o mică (mare) parte de București. Inițial, am crezut că sunt vești bune. Nu sunt. E doar ironie. Pentru cine pricepe ironia. Și mulți nervi. Pentru cine mai are nervi. Și pentru cine mai poate duce:
”A fost elaborat Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 5. Perfect! Era nevoie! Nevoie mare! Observ însă că, printre promisiuni futuriste, apare, citez „Cartierul de afaceri” .
Nu râd, dar… aici, în Sectorul 5, nu există niciun cartier pus la punct! Aici, in 5, chiar dacă suntem în 2020… este ca în anii ’90. Nicio administratie locala din ultimii 30 de ani nu a facut nimic concret pentru sfertul de milion de suflete care traiesc in Sectorul 5!!! Citesc pe site.ul primariei ca acest „cartier de afaceri” este localizat la… „un km de stația de metrou a viitoarei Magistrale 5”!!!! Serios? Care magistrală, frate?
Nu se lucrează niciunde! Nici măcar nu este bugetat acest proiect! Va fi, probabil, cândva… Cândva… Întreb: ce sens are să arăți, să prezinți… utopii? Și întreb iar: de ce nu începe primăria să investească în cartierele acestea pline cu suflete?
De ce trebuie promisiuni aberante? Păi… când cetățeanul Sectorului 5 se umple de noroi imediat cum iese din bloc, din casă… Când cetățeanul Sectorului 5 nu are școli solide și corect echipate… Când cetățeanul Sectorului 5 nu are parcuri decente… Cand cetățeanul Sectorului 5 nu are spitale decente… Când cetățeanul Sectorului 5 e mințit și tot mințit de trei decenii… tu, primărie, vorbești despre cartier de afaceri?
… este incredibil până unde poate ajunge minciuna!
… incredibil!”.
Da, e incredibil. Mă gândesc că și Galațiul e un oraș mai mic. Indiferent de guvernare, Galațiul e acest Sector 5 care alege până culege. Și care refuză să se trezească. Oricâți nervi s-ar scrie pe Facebook, românul va comenta. Dar va refuza să se trezească prea curând.
E, probabil, confortul omului obișnuit cu minciuna, cu furtul, cu delăsarea. N-ar schimba nimic, atât timp cât primește vise frumoase pe băț.
Că se numește Sectorul 5 din București, Galați sau orice alt loc, locuitorii preferă să fie mințiți. Voluntar, lent și o dată la niște ani. Că se numește lene, teamă de schimbare sau teamă de viitor, e greu de decis. Doar că, fix indecizia asta costă.
A spus Piedone că: ”aici, în 5, chiar dacă suntem în 2020… este ca în anii ’90”.
Toată România e în 1990. Da, începând cu Sectorul 5. Că doar e capitala.
Citește și: Gabriela Firea e pusă la zid. Și zidul aparține Ministerului Sănătății
