Ion Cristoiu

Ion Cristoiu ne vorbește despre relația strânsă, aproape frățească, dintre PNL și PSD, cu toate că jocurile electorale par să fie executate ca la carte, cu tot cu teatrul aferent. În opinia jurnalistului, opoziția ar avea, în realitate, intenția să voteze starea de alertă, tocmai pentru a avea posiblitatea de a modifica în Parlament ceea ce își dorește. Cu toate că, ceva, pe undeva, scârțâie.

„Orice măsură de restricţie trebuie să aibă un temei juridic (…) Hotărârea privind starea de alertă trebuie să conţină şi măsurile restrictive care se vor lua sau se păstrează. Noi nu avem un temei juridic pentru starea intermediară. Dacă nu se votează stare de alertă, nu se mai pot impune restricţii legate de controlul pandemiei. Se poate păstra starea de alertă cu anumite restricţii, fără nicio măsură restrictivă sau numai una, purtarea măştii”, a explicat Ion Cristoiu.

Potrivit lui Cristoiu, o stare intermediară nu are temei juridic și nici nu din punct de vedere logic nu s-ar explica prea bine.

„În acest caz, Parlamentul nu e pus să voteze dramatic, între a accepta sau a respinge măsurile, ca în cazul stării de urgenţă. Hotărârea privind prelungirea stării de alertă ajunge la Parlament împreună cu măsurile. Parlamentul poate prin lege să modifice măsurile restrictive cuprinse în Hotărârea de Guvern”, a mai spus acesta.

Ion Cristoiu: „Nu aş risca, dacă aş fi politician român, să dau libertate absolută”

„Nu aş risca, dacă aş fi politician român, să dau libertate absolută. Se pregăteşte terenul pentru dramatizarea pandemiei. Grupul de Comunicare Strategică publică numărul decedaţilor, dar fără nume, şi nu mai poţi să verifici (…) Există o posibilitate uriaşă de falsificare a cifrelor. Se pot pune din condei 100, 200, 300. O şmecherie de manipulare este semnalarea unor cazuri în locuri care determină lumea să se ferească. Cred că Opoziţia nu are încotro. Trebuie să voteze starea de alertă. Îşi poate impune punctele de vedere asupra măsurilor. Opoziţia joacă bine la ora actuală. Până şi USR joacă bine”, a adăugat Cristoiu.

Citește și: Zin.ro – Vorbe grele de Ziua Rusiei- Ambasadorul Kuzmin: Bombardierele nucleare americane B1 sunt deasupra Ucrainei

#News