Primari din 3 județe solicită vânarea fără restricții a urșilor

Ei au trimis un memoriu premierului Marcel Ciolacu

Ursi
Ursi sursa foto pixabay

Primarii din mai multe localități din Olt, Vâlcea și Argeș au trimis un memoriu premierului Marcel Ciolacu prin care cer să se permită vânarea „fără nici un fel de restricții” a urșilor în localitățile „care nu reprezintă un areal obișnuit al acestui prădător”, potrivit ziare.com.

Memoriul a fost semnat de primarii din 13 localități: Sâmburești, Dobroteasa, Vitomirești, Verguleasa, Vulturești, Teslui, Oporelu, Leleasca, Făgețelu (toate din Olt), Dănicei, Nicolae Bălcescu, Stoilești (din Vâlcea) și Cuca (din Argeș). Demersul a fost anunțat și pe Facebook de primarul Iulian Preda, din Sâmburești, județul Olt.

Primarul din Sâmburești: Vin vremuri grele și fiecare dintre noi trebuie să gândim și să acționăm înspre apărarea interesului personal, dar și public al populației

„Am solicitat Prim-Ministrului schimbarea legislației tâmpite din această țară referitoare la acest aspect. Solicităm legalizarea vânării fără nici un fel de restricții a urșilor în localitățile care nu reprezintă un areal obișnuit al acestui prădător; incriminarea în legislație ca faptă penală a creșterii și înmulțirii artificiale a ursului, în locuri special amenajate în acest scop; – incriminarea în legislație ca faptă penală a creșterii și înmulțirii artificiale a ursului, în locuri special amenajate în acest scop. Riscul înmulțirii ursului este mare și consecințele pot fi tragice pentru om. Vin vremuri grele și fiecare dintre noi trebuie să gândim și să acționăm înspre apărarea interesului personal, dar și public al populației. Văitatul pe rețelele de socializare nu este o soluție, dimpotrivă”, a scris primarul din Sâmburești, Olt, pe Facebook. Inițiativa scrierii și depunerii memoriului a venit după înmulțirea atacurilor sălbăticiunilor în localitățile respective, acestea fiind zone în care urșii au ajuns de curând, nefiind mediul lor obișnuit.

Trei camioane de deşeuri, blocate la Vama Borș