Doi cetățeni români s-au ales cu confiscarea sumei de 88.000 de euro după ce au fost opriți de polițiști pe autostrada A4 din Germania în data 4 iunie 2024, pentru un control de rutină. S-a descoperit că cei doi nu declaraseră suma foarte mare de bani pe care o aveau asupra lor autorităților vamale, așa cum prevede legea, potrivit ziare.com.
Controlul a avut loc în apropiere de Eschweiler, când cei doi români, în vârstă de 31 și 44 de ani, au trecut frontiera olandez-germană la Aachen-Vetschau, relatează Poliția Federală din Germania.
În timpul verificărilor, efectuate la parcarea Aachen Land, polițiștii au descoperit asupra celor doi români sume semnificative de bani, care nu au fost declarate, pentru un total de 88.000 de euro. Deși cei doi au negat inițial că ar avea asupra lor sume mari de bani, în urma unei inspecții amănunțite a unei genți de umăr, polițiștii au găsit mai multe teancuri de bancnote. În ciuda întrebărilor repetate legate de proveniența și scopul banilor, niciunul dintre cetățenii români interogați nu a putut da explicații clare. Acest lucru a dus la demararea unei proceduri de punere sub sechestru a sumei găsite asupra lor.
A fost inițiată o procedură de amendă pentru nedeclararea banilor la frontieră
După confiscarea banilor și finalizarea procedurilor administrative inițiale, celor doi români li s-a permis să-și continue călătoria. Investigația pentru stabilirea provenienței banilor a fost transferată către Grupul Comun de Investigații Financiare din cadrul Biroului de Investigații Vamale din Essen și Poliția Criminală de Stat din Renania de Nord-Westfalia (LKA NRW). Cercetările sunt încă în desfășurare. Deși trecerea frontierei cu orice sumă de bani în numerar sau instrumente financiare echivalente, cum ar fi cecuri de călătorie, obligațiuni sau acțiuni este permisă, există un prag de 10.000 de euro, dincolo de care posesorul trebuie să declare suma autorității vamale, potrivit legislației în vigoare.
Regula se aplică atât pentru intrarea în țări UE, cât și pentru ieșirea din UE
Regula se referă la suma totală transportate, indiferent dacă este vorba de numerar sau orice alt instrument financiar. Posesorul trebuie să completeze un formular în care să indică suma exactă de bani pe care o transportă, sursa banilor, destinația banilor, precum și alte detalii personale. În cazul în care sumele care trec de pragul menționat nu sunt declarate, există și riscul unor amenzi sau al altor sancțiuni, în funcție de legislației țării pe teritoriul căreia este efectuat controlul.Tradiții și superstiții de Înălţarea Domnului