Start la programul ”Trenurile Soarelui” începând de vineri

30 de trenuri vor asigura zilnic legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării

Tren
Tren sursa pixabay

Programul estival de transport ”Trenurile Soarelui” începe de vineri. Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, până la începutul lunii septembrie, potrivit g4media.ro.

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, susține CFR Călători.

Potrivit CFR Călători, toate regiunile ţării vor fi conectate, în perioada 14/15 iunie – 7/8 septembrie, cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc. Turiştii vor putea călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe – 15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente – din care 14 trenuri – 7 dus/7 întors – au ca destinaţie/plecare Mangalia. 36 de trenuri – 18 dus/18 întors – vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur: 15 perechi din Bucureşti Nord – din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa – , 2 perechi numai din Bucureşti Băneasa şi o pereche din Bucureşti Obor.

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului

De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanţa. Durata călătoriei pe ruta Bucureşti-Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 minute. Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate.

Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă şi vagoane de dormit. Biletele la trenurile CFR Călători sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/ Oferte şi Facilităţi. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

Furtunile puternice și vijeliile au provocat pagube în mai multe județe și în București