Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false – persoane juridice – să nu dea curs solicitărilor, potrivit ziare.com.
Potrivit ANAF, o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituţiei, este în desfăşurare în această perioadă
Contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată ”lista entităţilor externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”. ”Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaţionale şi de a preveni potenţiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”. Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informaţii şi nici nu intervine în relaţia comercială dintre persoanele juridice”, arată sursa citată. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com. ”Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF şi nu trebuie să daţi curs solicitărilor! Reamintim că serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, adaugă reprezentanţii ANAF.
Patru persoane arestate preventiv pentru furtul telefoanelor unor turiști străini în Centrul Vechi