Aproape 16.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Națională

Este cel mai mare număr din ultimii 5 ani

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

Ministerul Educaţiei a transmis că 160.467 de elevi au susţinut proba de limba româ­nă din Evaluarea Naţională, pe când numărul elevilor înscrişi în clasa a VIII-a era de 176.266 la începutul anului şcolar, potrivit ziare.com.

Astfel, un număr de 15.800 de elevi de clasa a VIII-a nu s-au înscris la prima probă din Evaluarea Naţională, respectiv 9% din total, arată datele de la Ministerul Educaţiei.

„Marţi, 25 iunie, s-a desfăşurat prima probă scrisă (Limba şi literatura româ­nă) din cadrul Evaluării Naţio­nale a absolvenţilor de clasa a VIII-a (sesiunea 2024) în 3.392 unităţi de învăţământ/centre de examen. Au fost prezenţi 153.398 de absolvenţi ai clasei a VIII-a (95.6%) din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenţi”, a transmis Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Înscrierea elevilor la această evaluare este automată și obligatorie pentru școli

Ea este făcută de către secretariat, pentru toți absolvenții de clasa a VIII-a. Anul trecut, situaţia a fost una simi­lară, având în vedere că mai mult de 15.500 de elevi de clasa a VIII-a nu au fost înscrişi la Evaluarea Naţională. Diferenţa dintre elevii înscrişi în clasa a VIII-a şi cei care s-au înscris la Evaluarea Naţională vine din cauza celor care fie nu au promovat clasa a VIII-a, adică au rămas repetenţi, fie nu vor să susţină examenul.

Brașov și Cluj- Napoca incluse în topul mondial al fericirii