Incendiu la spitalul din Mizil

Incendiul a izbucnit de la o doză electrică din zona administrativă a spitalului

Pompierii au fost solicitați să intervină joi, 27 iunie, în jurul orei 10.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Spitalul Sfânta Filofteia din Mizil, potrivit ziare.com.

Din primele date, incendiul a izbucnit de la o doză electrică din zona administrativă a Spitalului din judeţul Prahova

Pompierii au reuşit să îl stingă în scurt timp. Ei au intervenit şi pentru evacuarea fumului. Potrivit ISU Prahova, 11 persoane, patru pacienți și șapte cadre medicale, s-au autoevacuat. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingerea a focului și două ambulanțe SMURD. În urma evenimentului, corpul clădirii unde s-a manifestat incendiul a fost inundat cu fum iar pompierii au acționat pentru evacuarea acestuia. „Este vorba despre o anexă a spitalului. A fost un scurtcircuit la instalația electrică, fără flacără. Nu au existat pagube sau victime”, a precizat primarul orașului Mizil, Silviu Călin Negraru, pentru Observatorul Prahovean.

Alarmant! Zeci de copii spălaţi cu produse destinate animalelor