Descinderi la persoane care dețin ilegal arme și muniții 

Perchezițiile au loc în județele Călărași și Ilfov

Sursa foto: Facebook/Poliția Română

Poliţiştii efectuează, marţi, zece percheziţii domiciliare în judeţele Călăraşi şi Ilfov, în cadrul unui dosar de urmărire penală, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, ce priveşte infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, potrivit ziare.com

În urma perchezițiilor au fost descoperite 2 arme airsoft, cu proiectile metalice, precum şi o armă cu aer comprimat.

„Acţiunea a urmărit documentarea activităţii infracţionale a unui grup de persoane care ar fi deţinut, fără drept, arme şi muniţii, precum şi descoperirea şi confiscarea tuturor bunurilor deţinute ilegal. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate două arme airsoft, cu proiectile metalice, precum şi o armă cu aer comprimat”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul structurilor teritoriale de arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Călăraşi, Prahova, Giurgiu, Buzău, Ialomiţa şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, specialiştilor criminalişti ai Inspectoratului General al Poliţiei Române – Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi serviciilor pentru acţiuni speciale.

Comandamentul Litoral 2024, lansat de ANPC