Accident grav în județul Giurgiu, soldat cu 3 morți 

Cinci persoane au fost transportate la spital

SMURD
SMURD

Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu, potrivit ziare.com.

ISU Giurgiu a fost solicitat aseară să intervină pe DN 6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu, în urma producerii unui accident între un autoturism şi o autoutilitară.

„La faţa locului s-au deplasat 10 resurse medicale, dintre care trei cu medic de la ISU Giurgiu, patru echipaje de la Ambulanţa Giurgiu, una de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, una de la ISU Bucureşti-Ilfov, una de la Ambulanţa Teleorman, precum şi un echipaj de pompieri cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare. Trei bărbaţi au fost găsiţi în stop cardio-respirator. S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă din nefericire acestea nu au avut rezultat”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de ISU Giurgiu.

Alte cinci persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spitale din Capitală.

La caz au intervenit pompierii de la Staţia Mihăileşti, Detaşamentul Bolintin Deal, Garda de Intervenţie Roata de Jos, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu şi Teleorman. Potrivit IPJ Giurgiu, poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Doi soți condamnați la închisoare pentru contrabandă, aduși în România din Marea Britanie