Rezultatele la Bacalaureat 2024 vor fi publicate luni, 8 iulie, pe bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen, potrivit digi24.ro.
Rezultatele la BAC 2024 sunt în format anonimizat, ceea ce înseamnă că pe pagina online dedicată apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile.
Fiecare candidat a primit anterior afișării rezultatelor codul specific. În funcție de notele obținute la Bacalaureat 2024, candidații vor primi calificativul „admis” sau „respins”. Pentru a fi admiși, candidații trebuie să aibă media tuturor probelor peste 6 și nicio notă mai mică de 5. Rezultatele la BAC 2024 se afișează luni, 8 iulie, până la ora 12.00. În aceeași zi, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, se pot depune contestațiile. Acestea fie sunt depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie se transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.
Recorectarea va fi făcută între 9 și 11 iulie 2024, iar rezultatele finale de Bacalaureat 2024 vor fi făcute publice pe 12 iulie.
Cei care pică examenul în prima sesiune mai au o șansă la a doua sesiune, cea de toamnă. Candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele scrise și medie de cel puțin 6 se consideră promovați, potrivit metologiei de susținere a bacalaureatului pentru 2024. Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.
Numărul trenurilor suplimentat în perioada închiderii circulației pe Valea Oltului
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.
Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00. Candidatul care, la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba respectivă
Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.
Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.
Numărul trenurilor suplimentat în perioada închiderii circulației pe Valea Oltului