Trei persoane implicate într-un accident cu ATV-ul

Cel care conducea ATV-ul se afla în stare de ebrietate şi nu avea permis de conducere

Politist
Politist sursa foto pixabay

Doi tineri au fost răniţi şi au ajuns la spital, după ce au intrat cu ATV-ul într-un cap de pod, potrivit stiripesurse.ro.

Cel care conducea era în stare de ebrietate şi fără permis de conducere, a anunţat marţi dimineaţă purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

„La data de 8 iulie, în jurul orei 23,30, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs pe DJ 106D, la intrarea în localitatea Poplaca. În timp ce conducea un ATV dinspre Sibiu, la intrarea în Poplaca, un localnic în vârstă de 24 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. Pe ATV se aflau conducătorul şi doi pasageri, unul în vârstă de 17 ani şi unul în vârstă de 32 de ani, tot din Poplaca. (…) În urma verificărilor efectuate a rezultat că cel care conducea nu deţine acest drept, iar testarea sa alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a stabilit că ATV-ul este neînmatriculat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.

Cel care conducea ATV-ul, un tânăr de 24 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis şi un traumatism de genunchi, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Sibiu, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Unul dintre cei doi pasageri de pe ATV, un adolescent de 17 ani, a fost transportat la Urgenţa Spitalului Clinic de Pediatrie, cu un traumatism cranian şi o contuzie toracică, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Cel de al doilea pasager de pe ATV a refuzat transportul la spital şi a primit îngrijiri medicale la locul accidentului.

Cinci bărbaţi anchetaţi pentru lipsire de libertate