Nou record de temperatură anunțat de ANM

Luna iunie a fost cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră

Canicula
Canicula sursa foto pixabay

Temperaturile extrem de ridicate vor continua până la finalul lunii iulie, estimează șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, potrivit ziare.com.

Cel mai probabil, țara noastră va înregistra un nou record în ceea ce privește temperaturile caniculare.

”În acest an deja înregistrăm noi recorduri, după o lună iunie, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, dar şi la nivel mondial. Iată că, acum, avem un al doilea val de caniculă, mai intens, de lungă durată şi persistent, cu extindere în aproape toată ţara. Nu se încheie, am actualizat estimările pentru luna lui cuptor şi există o probabilitate foarte mare ca cel puţin până spre finalul lunii să consemnăm temperaturi, în medie, mai ridicate decât în mod obişnuit, astfel încât să vorbim de un nou record”, a spus Elena Mateescu.

”Vorbim de temperaturi de până la 7 grade Celsius, fiind se pare cea mai călduroasă săptămână, după care semnalul pentru următoarea săptămână, 15-22 iulie, să menţină aceeaşi evoluţie, mai scad uşor abaterile la 5 grade, dar tot o săptămână caldă şi chiar spre finalul săptămânii să vorbim de temperaturi ridicate, mai ales în partea de sud a ţării”, a subliniat reprezentanta ANM.

Elena Mateescu a mai afirmat că din păcate, ploile sunt insuficiente, în condiţiile în care vorbim deja despre un fenomen de secetă pedologică extremă şi puternică în bună parte din ţară

Acest lucru exceptând areale restrânse din partea de vest, centru şi vest a ţării. ”Este posibil ca până la sfârşitul lunii să nu consemnăm precipitaţii care să refacă rezerva de apă la valori favorabile, este un an dificil, o vară dificilă pentru agricultură, cu temperaturile foarte ridicate şi intervalurile lungi în care vorbim de temperaturi mai mai mari de 32 de grade şi nu în ultimul rând precipitaţiii insuficiente. Se menţine această tendinţă, pentru 2024, ca fiind unul dintre cei mai secetoşi ani, dar în acelaşi timp, cu siguranţă va înscrie un nou record în topul anilor cei mai călduroşi, şi în ţara noastră”, a mai arătat Mateescu.

Un bărbat din Săcele, împuşcat de poliţişti