Intoxicație cu clor în piscina unui hotel de pe litoral

Șapte copii și trei adulți au fost transportați la spital

Hotel
Hotel sursa foto oixabay

Alertă într-un hotel de 5 stele din stațiunea Olimp, de pe litoral, după ce șapte copii și trei adulți au fost duși de urgență luni, 15 iulie, la spital intoxicați cu clorul din piscină, potrivit ziare.com.

Douăzeci de persoane au fost evaluate de medicii chemați în ajutor la fața locului, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

Echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului pentru a le acorda celor 20 de persoane primul ajutor. „Când s-au aflat numărul victimelor s-a declanșat planul roșu. Am plecat cu toate forțele disponibile medicale către fața locului, s-a constatat că sunt un număr de adulți și copii care au fost intoxicați cu clor. Adulții au fost transportați către Mangalia, iar copiii toți către UPU Constanța,” transmite ISU.

Proprietarii hotelului dau vina pe o eroare a aparatului care tratează apa cu clor.

„A fost un moment în care acest aparat automat a aruncat o cantitate mai mare de clor, iar clorul nu se evapora, deși am luat pe loc testele. Au venit cei de la DSV și de la intervenții de la ISU, au luat și testele rapide. E ceva foarte ciudat, se poate întâmpla,” spune Mohammad Murad, proprietarul hotelului din stațiunea Olimp. În total, patru adulți și șapte copii au ajuns la spital. Poliția a început o anchetă pentru a afla dacă într-adevăr clorul din piscina hotelului de lux este cauza și cum a fost posibil așa ceva.

Circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu se reia integral marți