Deranjați de intenția liberalilor de a face front comun cu formațiunile politice pe care le reprezintă, Vlad Voiculescu și colegul său copreședinte al USR-Plus București, Claudiu Năsui, au pus mână de la mâna și pix de la pix până ce-au elaborat un fel de decalog cu subpuncte în care își manifestă nemulțumirea față de „feudalismul” practicat de PNL până acum. În opinia celor doi, nu prea mai merge cu ideea de „front comun” împotriva PSD, mai ales în condițiile în care PNL ar fi „racolat” primari PSD, dându-l exemplu pe Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.
Mesajul transmis de Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui:
- „În ultimele zile au apărut câteva zeci de articole despre cum Bucureștiul a fost împărțit.
- Vedem astăzi declarațiile unui lider liberal care vorbește despre împărțirea listelor între USR PLUS, PNL și PMP.
- Totul sub aceeași placă repetată de 30 de ani: “Este nevoie de dreapta unită, doar așa scăpăm de PSD”.
- Este o placă obosită. Și e prea puțin. Am investit prea mult în anii ăștia ca să scăpăm doar de PSD. Asta e valabil pentru toți cei care au ieșit să protesteze în toată țara și pentru toți cei care au pătimit cu adevărat de pe urma nemerniciei PSD. Știm că și în PNL sunt câțiva care gândesc la fel, nu lor ne adresăm aici, ci tuturor celorlalți:
- Nu mai ține cu chemările la oaste împotriva PSD, când voi recrutați primari de la ei.
- Schimbatul de tricouri, geci și “campioni” între partidele voastre și PSD e un sport prea vechi.
- Cu cine să unim “dreapta”?
- Cu domnul Chirica de la Iași care a sărit de la PSD la PNL? Cu domnul Popescu de la sectorul 2 care încă nu știe dacă e la “dreapta” sau la “stânga”? Cu domnul Hubert Thuma de la Ilfov, vechi USL-ist și condamnat penal? Cu fostul viceprimar al lui Vanghele? Cu lobbyistul Tănase Stamule? Cu PMP-ul care acum 4 ani absorbea UNPR-ul lui Gabriel Oprea și între timp a făcut blat după blat cu Firea-PSD?
- Ce faceți voi de 30 de ani e mai aproape de feudalism decât de democrație.
- Pentru voi, “dreapta” și “stânga” sunt doar două mâini care au acces, pe rând, la banul public. În funcție de care are dexteritate mai mare la furat, jonglați de la o mână la alta. Schimbați echipa în funcție de cine oferă mai mult: azi e “am semnat cu FC Dreapta Unită pe viață”, mâne e “am fost fan CSM Stânga de mic”.
- Nu mai ține. Noi, USR PLUS reprezentăm acea parte a societății care nu mai vrea unirea unora cu alții pentru ciolan.
- Reprezentăm acea parte a societății care caută unitatea bazată pe principii comune, care se așteaptă ca cei aleși în funcții publice să urmărească interesul cetățeanului și al societății, nu doar interesul propriu, cu obsesia de a se căpătui.
- În București, funcțiile au fost negociate de-a lungul timpului pe colțul mesei și chiar pe sub masă. Cei care trăgeau sforile în PNL și-au negociat posturi în administrațiile din București, în direcțiile din primării, în adunările generale și consiliile de administrație ale companiilor municipale marca Firea-PSD.
- Dacă vreți cu adevărat ca lucrurile să se schimbe, arătați-ne că ați început curățenia. Începeți cu propria curte. Aveți și oameni cinstiți în partid, cu care puteți construi pe curat – încetați să îi umiliți și pe ei prin metehne vechi USL-iste. Rupeți orice legătură cu primăriile controlate de PSD, retrăgeți-vă băieții de la partid din consilii de administrație și numiți profesioniști și apoi haideți într-adevăr să discutăm cum scoatem nu doar pesedeul din administrația Bucureștiului, ci și pesedismul, pedelismul, uselismul și ciocoismul. Că doar asta vrem cu toții, nu?
- Până atunci, nu se pune problema să negociem nimic pe colțul mesei, iar de liste comune nici nu poate fi vorba.
- USR-PLUS s-a lansat cu mesajul “Ne-am unit și mergem la victorie” și rezultatul a fost ca USR-PLUS a luat în București peste “FC Dreapta Unită” și “CSM Stânga” la un loc. Asta este singura unitate de care puteți fi siguri.
- Am spus acum un an că fără hoție ajungem departe. Nu fără PSD, ci fără hoție!
- Nu contează dacă ea vine din dreapta sau din stânga, ca să putem construi ceva serios, trebuie să eliminăm hoția sub toate formele ei”, declară atât Claudiu Năsui, cât și Vlad Voiculescu, potrivit Hotnews.ro.
Citește și: Tomac nu mai vrea știri false produse în laboratoarele de la Kremlin