Conflict la un spital din Craiova soldat cu reținerea a șapte persoane

Acestea sunt acuzate că au vrut să ia cu forța o tânără de 18 ani

Spital
Spital sursa foto pixabay

Șapte persoane au fost reținute de polițiști, după un conflict la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova. Este vorba despre trei bărbați și patru femei, toți din Teleorman, care ar fi agresat fizic o tânără de 18 ani. Scandalul ar fi pornit în urma unor neînțelegeri în familie, potrivit digi24.ro.

Cele șapte persoane ar fi încercat să o ia cu forța pe fată din spital și să o ducă acasă, împotriva voinței ei.

Polițiștii i-au săltat pe scandalagii și i-au dus la audieri și apoi i-au reținut pentru 24 de ore. Ei sunt acuzați de violenţă în familie, tentativă la lipsire de libertate, dar și de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Scandalul a avut loc la Spitalul de boli infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, unde o tânără de 18 ani din judeţul Teleorman a venit pentru un consult medical. „În fapt, în cursul zilei de 29 iulie a.c., ora 17.15, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în incinta unei unități medicale din localitate, are loc o altercație între mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan şi a unei neînţelegeri, un tânăr de 19 ani ar fi agresat-o fizic pe concubina acestuia, o tânără de 18 ani, din judeţul Teleorman.

De asemenea, în sprijinul tânărului ar fi intervenit alte şase persoane, doi bărbaţi şi patru femei, care, prin exercitarea de violenţe, ar fi încercat să o ia pe tânără împotriva voinţei sale în vederea deplasării către judeţul Teleorman”, informează oficialii Poliţiei Judeţene Dolj. Pe lângă faptul că au agresat-o pe femeie, cei şapte au provocat distrugeri autoturismului tinerei.

„Persoanele implicate în eveniment au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost dispusă reţinerea celor şapte, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”,informează, marţi, oficialii Poliţiei Judeţene Dolj. Aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Canicula revine în jumătate de țară. Care sunt județele vizate