Peste 40 de hectare de vegetație din Giurgiu cuprinse de incendiu 

Pompieri din cadrul ISU Giurgiu au fost chemaţi din timpul liber pentru a participa la intervenție

Pompieri
Pompieri

Un incendiu de vegetaţie uscată a afectat 40 de hectare de lizieră şi pădure şi două hectare de mirişte, în zona păduri Bălănoaia din judeţul Giurgiu, potrivit ziare.com.

Din cauza suprafeţei mari afectate şi a faptului că intervenţia a fost îngreunată din cauza vântului care propaga flăcările, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au fost chemaţi din timpul liber pentru a participa la acţiunea de stingere.

„Aproximativ două ha de mirişte de grâu şi circa 40 de ha de litieră au ars, în această după-amiază, în pădurea Bălănoaia. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi Punctului de Lucru Călugăreni, cu patru autospeciale de stingere şi o cisternă. Aceştia au fost sprijiniţi de personalul Ocolului Silvic Giurgiu. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la mirişte, vegetaţie uscată, dar şi în interiorul pădurii, în mai multe focare, arderea fiind întreţinută de vânt.

În unele dintre locuri accesul cu autospeciale nu s-a putut realiza, flăcările fiind stinse de pompieri şi de personalul silvic, cu ajutorul lopeţilor speciale şi al stingătoarelor”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.

Din cauza suprafeţei mari pe care s-a extins focul, în zonă împădurită, personalul a fost suplimentat şi au fost alertaţi pompieri din cadrul ISU Giurgiu aflată în timpul liber. Primele concluzii ale specialiştilor arată că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat. Pompierii atrag din nou atenţia asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile poate avea consecinţe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra proprietăţii sau chiar vieţii oamenilor.

Trupa Aerosmith a anunțat retragerea din turnee